Vorbim astăzi despre seriale, și nu orice seriale, ci câteva dintre cele care au generat multă vâlvă în jurul lor în ultima decadă, ajungând să fie astăzi printre primele recomandări atunci când cineva este întrebat de seriale bune. Avem acțiune, avem fantasy, mister, avem de toate pentru toți! Așa că fără alte ocolișuri, să vedem care sunt acele seriale despre care se tot vorbește de câțiva ani încoace.
1. Acțiunea din primul serial despre care vorbim ia loc într-un parc de distracții aparte, în care elementele western sunt îmbinate cu cele high-tech pentru a oferi vizitatorilor o experiență cât mai plăcută. Lucrurile se schimbă însă atunci când androizii din idilicul parc numit Westworld încep să-și formeze conștiință proprie, ei realizând că oamenii i-au creat doar pentru propriul divertisment. Westworld a beneficiat de recenzii pozitive din partea criticii, mai ales pentru efectele sale vizuale, poveste, acțiune, elemente tematice și pentru lumea creată. Producția HBO are momentan doar două sezoane a câte 10 episoade fiecare.
2. Următorul serial despre care vorbim este unul destul de longeviv. Cei de la Fox s-au asigurat că fac din Doctor House un nume ce va fi ținut minte după 177 de episoade împărțite în 8 sezoane, așa rezultând una dintre cele mai iconice drame medicale din toate timpurile (prin dramă ne referim aici la gen de film/serial, nu la o situație neplăcută din viața reală). Doctorul Gregory House, jucat într-un stil nemaipomenit de actorul britanic Hugh Laurie, este cunoscut pentru abordările sale nonconformiste de a rezolva cazuri medicale, chiar dacă acest lucru atrage critici din partea personalului spitalului în care lucrează mai pe toată durata serialului. House este aclamat de critici și a fost în top zece show-uri evaluate în Statele Unite de la al doilea până la al patrulea sezon. Distribuit în 66 de țări, House a fost cel mai urmărit program de televiziune din lume în 2008.
3. Continuăm topul cu o producție Netflix, și anume Culisele puterii (în titlu original House of Cards). Serialul are în prim-plan povestea Congresmanului Frank Underwood (Kevin Spacey), un democrat din Carolina de Sud. După ce eșuează în a fi desemnat în postul de Secretar de Stat, el inițiază un plan elaborat pentru a ajunge într-o poziție de putere mai mare, ajutat de soția lui, Claire Underwood (Robin Wright). Seria se ocupă în principal cu teme de pragmatism nemilos, manipulare și putere. Dacă sunteți astfel amatori de seriale cu tematică politică, atunci cele 6 sezoane din House of Cards sunt numai bune pentru voi!
4. Mai adăugăm topului o altă producție HBO, True Detective. Acesta, este, după cum probabil v-ați dat seama din titlu, un serial polițist, plin de mister și de cazuri inimaginabile. Matthew McConaughey și Woody Harrelson îi interpretează pe protagoniștii serialului, detectivii Rust și Marty. Serialul are în prezent 3 sezoane și 24 de episoade.
5. Schimbăm puțin registrul în ceea ce privește următorul serial, aventurându-ne acum pe meleaguri științifico-fantastice dar și de groază în același timp. În caz că nu v-ați dat seama, vorbim despre Stranger Things, producție Netflix. Aceasta surprinde un grup de copii din orășelul ficțional Hawkins descoperind că lumea ascunde mult mai multe mistere decât pare, unele din ele chiar înfricoșătoare. Actori precum David Harbour, Finn Wolfhard, Gaten Matarazzo sau Millie Bobby Brown ne-au arătat cât de versatili pot fi în rolurile personajelor care au văzut unele lucruri ce i-ar putea distruge psihic pe alții în cele două sezoane ale serialului de până acum. Lupta lor cu creaturile din Lumea de Dincolo continuă însă din 4 iulie, când apare cel de-al 3-lea sezon al seriei pe Netflix.
6. Am vorbit până acum despre seriale polițiste, science-fiction, de groază... dar în ce categorie ar intra următorul? Ei bine, Dexter îmbină misterul cu dramă, cu psihologia și cu umorul negru. Stai, e vorba despre un psihopat sau ceva? Păăăăi, Dexter Morgan o fi el medic legist în Miami, dar este și criminal în serie. Deși nu e un model de urmat, de apreciat la acest personaj și serial este că arată și un mod aparte de gândire, Dexter captivând chiar și prin simpla psihologie abordată.
7. Următorul serial este unul dintre cele mai longevive din această listă, și anume Friends. Sitcomul de 10 sezoane are în prim-plan șase prieteni ce se înfruntă cu problemele vieții, fie ele legate de muncă, de dragoste sau pur și simplu de cotidian. Acest serial este miza perfectă în caz că vreți să vedeți un serial alături de prieteni. Ironic, nu?
8. Continuăm cu un serial cu o distribuție legendară, Sherlock. Reputatul investigator este interpretat de Benedict Cumberbatch, căruia i se alătură Martin Freeman, în rolul doctorului John Watson, și Andrew Scott, în rolul profesorului James Moriarty. Producția BBC se bazează pe scrierile lui Arthur Conan Doyle dar acțiunea are loc în prezent, într-o lume dezvoltată tehnologic.
9. Ne apropiem de finalul acestui top, iar următoarea poziție este deținută de serialul iconic AMC, Breaking Bad. În centrul acțiunii este Walter White, un geniu in chimie, care a ajuns insa sa fie doar profesor ce predă într-un liceu din Albuquerque, New Mexico. El are dificultăți financiare, un fiu handicapat și o soție gravidă. La aceste probleme se adaugă diagnosticul de cancer pulmonar pe care îl primește în primul episod al serialului. Pentru a face rost de banii necesari tratamentului și a asigura viitorul familiei sale după moartea lui, White se asociază cu un fost elev, mic traficant de droguri, și începe să producă fără știrea familiei metamfetamina, un drog psihostimulant. Astfel ajunge să fie implicat în tranzacțiile și jocurile periculoase din lumea traficanților de droguri. Situația se complică și mai mult când poliția începe să investigheze cazul lui, sub conducerea lui Hank, propriul său cumnat. Serialul a avut un succes atât de mare încât producătorii au creat și un spin-off, Better Call Saul, și mai lucrează și la un lungmetraj bazat pe serial.
10. E momentul. Am ajuns la final. Și ca o coincidență, și acest serial se apropie de final. A generat foarte multă vâlvă în jurul său în ultimii ani, a surprins prin căile pe care le-a urmat cu povestea, a șocat prin scenele explicite folosite, a intrat în sufletele a milioane de fani din întreaga lume. Vorbim despre Urzeala tronurilor (în titlu original Game of Thrones), serialul bazat pe faimoasele romane fantasy ale lui George R.R.Martin. „Urzeala tronurilor” este o poveste epică despre trădare și noblețe ce are loc în Westeros, unde verile și iernile pot dura ani întregi, doar dorința pentru putere fiind eternă. De menționat este că acesta este și unul dintre cele mai mature seriale din acest top, scenele pline de sânge alternând cu cele pasionale, dar și cu unele de-a dreptul șocante, cum ar fi uciderea unor copii. Serialul fenomen se apropie însă de final, sezonul 8 al acestuia debutând chiar acum câteva zile.
Comments