Știm, știm, vara ar trebui să fie de fapt anotimpul de care să profiți la maxim, să te bucuri de momentele minunate și însorite, să stai până noaptea târziu la povești cu cei dragi, să călătorești și așa mai departe... Dar există și momente în care parcă ai vrea să te deconectezi, să te relaxezi uitându-te la ceva. Vorbim astăzi despre soluția perfectă pentru cei ce vor să facă asta când călătoresc cu trenul, sau pentru cei care au nenorocul să lucreze pe timpul verii și vor să se relaxeze când vin de la serviciu. În principiu avem exemple de seriale longevive, deci care vă vor ocupa ceva timp dacă le dați de gust.
1. Prima noastră sugestie este un serial animat destul de longeviv, și anume Familia Simpsons. Acesta a avut debutul în 1989, iar de atunci a ajuns să fie considerat una dintre cele mai reprezentative şi influente producţii de televiziune din toate timpurile, câştigând nu mai puţin de 27 de premii Emmy. În 2007 s-a lansat The Simpsons Movie, lungmetrajul bazat aceeaşi familie buclucaşă , cu încasări mondiale de 527 milioane de dolari. Serialul a căpătat și mai multă tracțiune acum câțiva ani, după ce au prezis faptul că Donald Trump va ajunge Președintele SUA într-unul din episoade. În prezent, familia trăsnită a ajuns la spectaculosul număr de 30 de sezoane, însumând aproape 700 de episoade.
2. Un alt serial pe care vi-l propunem a făcut furori între 1994, anul apariției primului episod, și 2004, când a ajuns la final. Vorbim despre Friends, serial despre care am mai vorbit și în topul nostru anterior, 10 seriale care te vor prinde, cel mai probabil, din prima. Revenind asupra sa, acesta urmărește viețile personale și profesionale a 6 prieteni din Manhattan. Pe parcursul celor 10 sezoane ale serialului, Rachel, Ross, Monica, Joey, Chandler și Phoebe se înfruntă cu crize existențiale, iubiri, probleme familiale, farse, dar un lucru e sigur: aceștia au rămas uniți, prietenia lor fiind mai puternică decât orice.
3. În următorul titlu, acțiunea e la ea acasă. Naval Criminal Investigative Service, sau pe scurt, NCIS, spune povestea echipei de intervenții în cazuri de urgență din Washingthon DC. Membrii principali ai echipei sunt Agentul Special Leroy Jethro Gibbs, fost pușcaș marin, liderul echipei și detectiv reputat, care de multe ori se bazează pe instinct pentru a rezolva cazuri, și Agentul secund Tony DiNozzo, un personaj oarecum copilăros dar care își face mereu treaba. NCIS rulează în Statele Unite din 2003, în prezent ajungând la cel de al 17-lea sezon, asta pe lângă spin-offurile precum NCIS: Los Angeles sau NCIS: New Orleans, pe care le-a creat.
4. Dacă tot vorbeam de spin-offuri, ne-am gândit că următoarele câteva titluri ar putea fi reprezentate de „cupluri de seriale”, adică seriale care au rezultat din conexiunea ce există între ele, fie ea legată de personaje, poveste ori pur și simplu ideea din spatele acestora. Un astfel de exemplu este The Walking Dead, celebrul serial ce urmărește un grup de supraviețuitori prin apocalipsa zombie. Succesul serialului l-a adus astăzi în pragul celui de-al 10-lea sezon, dar acesta nu se oprește aici. Pe lângă cele peste 100 de episoade pline de acțiune, suspans, dar și dramă, fanii serialului se pot delecta și cu spin-offul acestuia, Fear the Walking Dead, care urmărește un alt grup de supraviețuitori prin această apocalipsă zombie. Acest spin-off a ajuns în prezent la cel de-al 5-lea sezon, iar canalul-mamă al celor două seriale, AMC, a anunțat că un nou spin-off a intrat în pre-producție, aceștia pregătind și trei filme bazate pe universul Walking Dead pe lângă.
5. Următoarea sugestie este tot o producție AMC, și anume Breaking Bad. Acest serial de 5 sezoane urmărește involuția ca om a lui Walter White, profesor de chimie care descoperă o pasiune pentru producția de droguri, dar și o lăcomie de a face cât mai mulți bani din această nouă pasiune. Treptat, acesta își face un nume din ce în ce mai mare în industria drogurilor din Statele Unite, el interacționând cu personaje din ce în ce mai dubioase, fapt ce îi face familia să se ândepărteze de el. Serialul ce a surpins într-un mod inedit caracterul acestui personaj consacrat nu este însă singurul setat în acest univers, AMC lansând și Better Call Saul la scurt timp după ce Breaking Bad a ajuns la final. Better Call Saul este mai mult un prequel al Breaking Bad, el urmărind viața lui Jimmy McGill pe măsură ce acesta încetează să mai fie un avocat de duzină și se transformă în Saul Goodman, avocatul cel mai cunoscut al lumii criminale din Albuquerque, care a jucat un rol cheie și în viața lui Walter White mai târziu. Better Call Saul urmează să ajungă și acesta la cel de-al 5-lea sezon în 2020.
6. Ultimele două „cupluri de seriale” pe care vi le-am sugerat au fost compuse din doar două seriale fiecare, dar ce ați zice să mergem un pas mai departe pentru următoarea sugestie? Vorbim despre serialele lansate de Marvel din 2013 încoace, iar dintre acestea amintim: Agents of SHIELD, serial a cărui premisă decurge direct din filmul Răzbunătorii (The Avengers) din 2012, deci care urmărește activitatea organizației de spionaj SHIELD din universul Marvel (serialul a ajuns în prezent la cel de-al 6-lea sezon); Agent Carter, care este un prequel al serialului anterior, dar și o continuare a filmului Căpitanul America din 2011, centrat pe persoana agentului secret Peggy Carter (serialul s-a oprit la două sezoane); Cloak&Dagger, care se concentrează pe Tandy și Tyrone, doi adolescenți din New Orleans care trebuie să învețe cum să trăiască cu puterile lor supranaturale de a controla lumina și întunericul (serial ajuns la cel de-al doilea sezon în prezent).
7. Și următoarele sugestii au fost produse tot de Marvel, doar că acestea au un alt lucru în comun (pe lângă faptul că acțiunea din toate are loc în același univers), cel că au fost lansate pe Netflix. Este vorba despre 5 seriale, fiecare dintre ele centrat pe un erou anume, precum Daredevil, avocat pe timpul zilei și justițiar maestru al artelor marțiale pe timpul nopții; Jessica Jones, detectivul cu superputeri și o pasiune pentru alcool; Luke Cage, „negrul anti-glonț”, după cum l-a botezat propriul serial; Iron Fist, un tânăr miliardar ce a descoperit o putere mistică străveche, dar și Justițiarul (The Punisher), un fost pușcaș marin care preferă să ia legea în mâinile sale pentru a-i opri pe răufăcători. Dintre aceștia, primii 4 au primit seriale mai mult pentru că se dorea să se facă și un serial de tip crossover între ei, și anume The Defenders, în care îi putem vedea pe aceștia unindu-și forțele pentru a înfrunta un inamic comun.
8. Rămânem la capitolul serialelor cu supraoameni pentru următoarele sugestii, de data asta fiind momentul să vorbim despre serialele încadrate în Arrowverse, seriale ale căror evenimente sunt adânc interconectate, iar evenimentele de tip crossover sunt la ordinea zilei. Acest Arrowverse și-a căpătat numele de la serialul ce l-a început, și anume Arcașul (Arrow). Acesta este centrat pe persoana lui Oliver Queen, un tânăr milionar care a petrecut 5 ani pe o insulă pustie, iar odată revenit acasă el își pune gluga Arcașului pe cap și începe să curețe orașul de răufăcători. După 3 sezoane ale Arcașului a mai apărut încă un serial setat în Arrowverse, The Flash, care îl are în centru pe Barry Allen, un tânăr care doboară infractori cu ajutorul supervitezei sale. Au mai urmat și Legends of Tomorrow, un spinoff rezultat din Arrow și The Flash, în care diferiți eroi din aceste două seriale călătoresc prin timp pentru a rezolva evenimente nefericite, dar și Supergirl, cu versiunea feminină a bine-cunoscutului Superman în prim-plan.
9. De pe această listă de recomandări nu putea însă să lipsească deja legendarul serial Game of Thrones. Credem că acesta nu mai are nevoie de niciun fel de introducere, întrucât toată lumea vorbește deja despre acesta. L-am inclus pe această listă pentru că deși se termină, Urzeala tronurilor va rămâne consacrat ca unul dintre cele mai de succes seriale ale tuturor timpurilor. Așadar, dacă nu l-ați văzut încă, vara asta e numai bună pentru 8 sezoane pline de suspans, urzeli și bineînțeles, dragoni.
10. Am ajuns la final, iar pentru ultima intrare vă recomandăm The 100, un serial setat 100 de ani în viitor, când oamenii refugiați pe ultima stație spațială încearcă să se întoarcă pe Pământ, care a fost devastat de un război nuclear cu zeci de ani ân urmă. Pentru aceasta, ei trimit 100 de adolescenți cu tendințe delincvente pe Pământ, ca să vadă dacă planeta este locuibilă din nou. Tinerii se înfruntă pe Pământ cu momente tensionate, cu dragostea, cu necunoscutul, dar și cu felurite amenințări ce pândesc la orice colț. Serialul a ajuns la cel de-al 6-lea sezon în prezent, fiind numit unul dintre cele mai populare seriale originale de mai multe ori în ultimii ani, fapt dorit și inovațiilor pe care producătorii le-a abordat de-a lungul timpului.
Sperăm că sugestiile noastre pentru această vară v-au captat atenția și că o să începeți să le urmăriți cât mai curând. Până data viitoare, vizionare plăcută!
Comments