Marți, 9 aprilie , MGM a lansat trailerul pentru mult așteptata animație care stă să apară spre sfârșitul anului acesta, Familia Addams. Trailerul începe cu o comparație, fiind date exemple de familii americane obișnuite, apoi fiind introdusă familia din centrul filmului, familia Addams.
Pentru cei care nu-i știu, trailerul îi prezintă foarte bine pe membrii acestei familii: Gomez Addams, capul familiei, un amorez incurabil, care se remarcă prin mustața sa iconică; Morticia Addams, soția lui Gomez, o mamă iubitoare cu pasiuni pentru arta și hainele gotice; Wednesday, mezina familiei, o fată destul de sadică totuși, care se bucură prin torturarea fratelui ei mai mare; Pugsley, băiatul cel mare ai soților Addams, un băiat blond și gras pasionat de experimente științifice; Unchiul Fester, omul cu cel mai exploziv caracter din familie; Bunica Addams, o vrăjitoare cu glob de cristal; Lurch, majordomul înalt și sinistru al familiei, dat și Lucrul, sau Mâna, animalul de companie al familiei, și care chiar este o mână umblătoare, și deopotrivă unul din cei mai amuzanți, dar și siniștri membri ai familiei.
Familia Addams a tot apărut pe marile ecrane în ultimii 90 de ani, ei surprinzând prin modul lor exploziv și înfricoșâtor de a fi încă din 1930, când a apărut primul scurtmetraj animat cu personajele. Apoi, în 1960, aceștia au fost transpuși într-un serial live-action, acesta fiind urmat de alte două animații în anii 70 și de o serie de filme live-action în anii 90.
Noua animație cu familia problematică va apărea pe marile ecrane pe 11 octombrie 2019.
ความคิดเห็น